Săptămâna aceasta a început noua sesiune parlamentară, iar în timp ce decidenții politici își dispută și votează bugetul, noi hai să discutăm despre un subiect cel puțin la fel de important: reprezentarea femeilor în actuala legislatură.
După alegerile din 1 decembrie, 101 femei au fost alese în Parlamentul României, ceea ce înseamnă aproximativ 21% din totalul parlamentarilor. Deși această creștere este un pas înainte, România rămâne sub media europeană de 25% și mult în urma unor state care au adoptat politici clare de egalitate de gen în politică. Femeile continuă să fie subreprezentate, iar în ciuda cifrelor, întrebarea rămâne: cât de multă putere reală au ele, de fapt, în luarea deciziilor?
Privind structura Parlamentului, observăm că partidele au o distribuție inegală în ceea ce privește prezența femeilor. Cele mai multe sunt regăsite în partide emergente sau de dreapta radicală, precum POT, SOS sau AUR. Fenomenul poate fi surprinzător la prima vedere, dar devine mai clar atunci când analizăm motivațiile care le aduc pe aceste femei în politică. Haideți să vă prezint pe scurt unele din concluziile la care am ajuns eu în urma cercetării pe care am făcut-o când vine vorba de motivele pentru care femeile aleg partide conservatoare sau de dreapta radicală.
Pentru multe dintre ele, aderarea la un partid conservator reprezintă, conform lui Aniko Felix, o formă de emancipare alternativă. Într-o lume în care discursul feminist este adesea perceput ca fiind elitist sau prea puțin conectat la realitățile lor cotidiene, aceste femei găsesc în aceste partide o modalitate de a se afirma. Ele nu resping ideea de putere, dar o revendică în termeni care pun accent pe familie, națiune și credință.
Altele se simt obosite de un feminism pe care îl consideră un import străin, ceva ce le face să se simtă vinovate pentru că își doresc să fie soții și mame în sensul tradițional. Astfel, în loc să își găsească locul într-o mișcare care pare să critice alegerile lor, ele preferă un cadru politic care le validează valorile și le oferă un statut respectabil.
Un alt motiv este și reacția la ceea ce unele dintre ele percep ca fiind „feminizarea” politicii. Femeile consideră că valorile tradiționale și rolurile de gen sunt importante și că feminismul le amenință. Ele aleg, astfel, să se alăture unor mișcări politice care par să le protejeze viziunea despre lume.
În unele cazuri, partidele de dreapta radicală folosesc discursul egalității de gen pentru a-și promova propriile agende politice, în special cele legate de anti-imigrație, anti-avort sau anti-LGBT. Așa-numitul „femonationalism” transformă emanciparea femeilor într-un instrument retoric, în care feminismul este acceptat doar atât timp cât servește ideologiile dominante ale partidului.
Ceea ce este interesant aici e că multe dintre aceste femei sunt mai critice față de feminism decât colegii lor bărbați. Ele încearcă să redefinească conceptul, solicitând un stat orientat către politici sociale reale, sprijin economic pentru femei și noi spații de implicare politică feminină. Aceste revendicări sunt complexe și nuanțate, arătând că prezența femeilor în politică nu este niciodată un fenomen unidimensional.
În cazul specific al AUR, pe care l-am studiat îndeaproape în 2022, strategia partidului de a atrage femei se bazează pe un discurs care pune accent pe maternitate și pe promovarea unor figuri feminine în poziții de conducere. Totodată, partidul folosește o strategie „catch-all”, încercând să atragă diverse grupuri sociale, inclusiv femei și minorități etnice.
Dar hai să revenim la noua legislatură din Parlament. Dincolo de cifre și de strategii politice, adevărata întrebare rămâne: această creștere a numărului de femei în Parlament înseamnă automat mai multă egalitate? Este prezența lor un semn de progres real sau doar un pas mic într-un sistem care încă le menține la periferia puterii?
Subreprezentarea femeilor în politică nu este doar o problemă de echitate, ci și o amenințare la adresa democrației. Atâta timp cât femeile nu sunt reprezentate proporțional în instituțiile decizionale, sistemul democratic rămâne incomplet. Chiar dacă anumite partide au atras mai multe femei în rândurile lor, este important să ne întrebăm în ce măsură acestea au un rol real în procesul decizional sau sunt doar o fațadă pentru o agendă care perpetuează inegalitățile.
Pe de altă parte, putem vedea creșterea numărului de femei în Parlament, chiar și sub umbrela unor partide conservatoare, ca o oportunitate. În timp, prezența lor în politică ar putea duce la schimbări interne, la o redefinire a discursului și la o mai mare deschidere către drepturile femeilor.
Așadar, bravo România! Avem, într-adevăr, mai multe femei în Parlament. Dar oare avem și mai multă egalitate? Răspunsul este, cred eu, mai complicat decât o simplă statistică.
