Pentru că, pe lângă haosul individual cu care ne luptăm fiecare dintre noi - roluri multiple, presiuni zilnice, incertitudini legate de muncă, de familie, de viitor - trăim și într-un haos generalizat. Avem un război la graniță, cu tensiuni regionale care pot escalada oricând, schimbări economice rapide, inflație, crize care urmează să se declanșeze. Într-un astfel de context, e cu atât mai important ca la vârful statului să se afle un lider care nu amplifică frica, ci oferă, în schimb, siguranță și echilibru. Avem nevoie de un lider care nu agită societatea, ci care reușește să o coaguleze și să o țină împreună. Care, pur și simplu, știe că nu mai trăim vremuri în care ne permitem să experimentăm cu nesiguranța.
Președintele aproape ideal pentru mine nu trebuie să fie omniprezent în spațiul public. Nu are nevoie să apară zilnic la televizor, nu trebuie să fie comentatorul oficial al tuturor evenimentelor. Însă, consider că e vital să simt că este acolo, că își asumă rolul de lider al statului, că e prezent în momentele-cheie, că reprezintă România în lume cu decență și claritate, că e omul care veghează și care aduce echilibru într-un sistem deja fragil. Este acel lider care, chiar dacă nu are putere executivă directă, contribuie major prin mesaj, prin reprezentare, prin oamenii pe care îi susține și îi legitimează.
Pentru mine, la fel ca pentru noi toate, siguranța e o nevoie fundamentală. E greu să funcționezi, să-ți construiești viața, cariera, familia, într-o societate care pare mereu la un pas de instabilitate. Iar un lider care cultivă tensiunea, polarizarea, ura și spectacolul nu are cum să inspire siguranță. Dimpotrivă! Suntem încă expuse unor discursuri agresive, unor atacuri directe sau indirecte la adresa femeilor. Nu pot să nu-mi amintesc un moment revoltător, în care un lider politic și-a permis să numească o femeie, într-un spațiu public, „scroafă”, într-un context care friza efectiv agresiunea. Și-a permis, în văzul tuturor, să normalizeze violența verbală și misoginia,fără consecințe reale. Și mă întreb, poate un om care face așa ceva să pretindă că vrea și că poate să conducă o țară întreagă? Un astfel de climat este perturbator pentru sănătatea publică a unei democrații, pentru echilibrul emoțional al unei societăți, dar, mai ales, pentru viitorul nostru.
Președintele aproape ideal este un om care înțelege că a fi lider înseamnă, înainte de toate, a respecta oamenii, indiferent de gen, clasă socială, orientare sau apartenență politică. E omul care nu ridică vocea, ci, mai degrabă, ridică nivelul conversației. Care nu amenință, ci ascultă, care nu face campanie pe spatele celor vulnerabili, ci îi protejează. Și mai ales, cred că e acel președinte care înțelege că drepturile femeilor nu sunt o temă secundară, ci un pilon esențial al oricărei societăți democratice și incluzive. Pentru că dacă femeile nu sunt în siguranță, dacă nu sunt reprezentate, dacă nu au acces egal la resurse, oportunități și decizii, atunci nici societatea în ansamblu nu poate funcționa sănătos.
Ca femeie, nu am așteptări exagerate de perfecțiune, dar am pretenții. Vreau ca vocea femeilor să fie parte din decizie. Vreau un președinte care să susțină femeile în politică, în economie, în spațiul public, în toate domeniile în care competența lor e dovedită. Vreau să văd femei în administrație, în poziții de consiliere prezidențiale, în funcții de reprezentare, nu doar ca prezențe simbolice, ci ca forță reală și voci respectate. Meritocrația e importantă, dar fără un cadru care să permită accesul echitabil, rămâne doar un concept îmbrăcat frumos, dar golit de substanță. De aceea, un lider cu adevărat conștient va crea spații pentru echilibru, va deschide uși și va combate barierele, vizibile sau invizibile, cu care se confruntă femeile.
Votul de duminică e un vot pentru ce vrem să fie România în următorii cinci ani. Dar e, mai ales, un vot pentru ce vrem noi, ca femei, să simțim în fiecare zi. Eu știu că vreau să simt că nu suntem singure, că suntem parte dintr-un proiect național serios și respectuos, dar și că avem un președinte care ne vede, ne respectă și ne ascultă.
Dincolo de orice analiză politică, ideologică sau electorală, eu cred că femeile ar trebui să voteze după un criteriu simplu, dar esențial: cine le dă acel sentiment de siguranță? Cine vorbește cu ele, nu despre ele? Cine le tratează de la egal la egal, nu ca pe un grup demografic care trebuie cucerit în campanie?
