În primele săptămâni ale noului său mandat, Donald Trump a bifat câteva dintre prioritățile sale politice. Printre ele se numără reintroducerea paielor de plastic și interzicerea inițiativelor DEI (Diversitate, Echitate și Incluziune) la nivel federal. Dacă prima pare doar un gest simbolic de sfidare a tuturor eforturilor de până acum de a salva planeta de plastic, a doua decizie lovește direct în structura angajărilor și oportunităților pentru milioane de americani.
În esență, DEI nu este un moft progresist, ci un set de politici menite să corecteze inegalitățile istorice și să creeze un mediu de muncă mai echitabil. Prin eliminarea lor, administrația Trump trimite un mesaj clar: meritocrația trebuie să funcționeze fără „interferențe”, ignorând însă realitatea că, fără astfel de măsuri, „meritul” este adesea filtrat prin lentilele privilegiului.
Decizia sa nu doar că elimină finanțarea pentru programele DEI în instituțiile federale, dar și semnalează că inițiativele similare din mediul privat ar putea deveni ținte ale unor viitoare reglementări ostile. Acest lucru nu afectează doar angajații care sunt beneficiari direcți (femei, oameni de culoare, minorități etnice, sexuale sau persoane cu dizabilități), ci și companiile care au investit în DEI ca strategie de creștere și inovație.
Însă pentru Trump și baza sa electorală, DEI a devenit un simbol al „wokeismului” care, din perspectiva lor, trebuie eradicat. Problema e că această cruciadă anti-DEI nu va crea o piață a muncii mai echitabilă, ci una mai rigidă, unde inegalitățile existente vor fi întărite, și în niciun caz rezolvate.
Deci, ce a câștigat America din această decizie? Mai puțină diversitate, mai puține oportunități pentru cei defavorizați, dar, hei, măcar avem din nou paie de plastic.
Ce înseamnă asta pentru România?
Dar ce se întâmplă în SUA rareori rămâne doar în SUA. Și dacă eliminarea DEI devine model de urmat pentru dreapta radicală globală, România ar putea deveni următoarea pe listă, în eventualitatea unei creșteri a mișcării extremiste de la noi din țară.
Încă din primul mandat al lui Trump, am asistat la o revigorare a dreptei radicale nu doar în SUA, ci și în Europa. Valul populist și naționalist a alimentat mesaje împotriva progresismului, a „corectitudinii politice” și, implicit, împotriva oricăror politici de incluziune. Dacă în SUA eliminarea programelor DEI e justificată printr-o retorică a „meritocrației pure”, estimez că în România un asemenea trend ar avea consecințe mult mai grave, pentru că aici nu am ajuns (încă) la un punct în care incluziunea să fie normă.
România încă se confruntă cu probleme legate de discriminare și inegalitate – fie că vorbim despre gen, etnie, dizabilitate sau orientare sexuală. Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, programele de incluziune finanțate de UE și ONG-urile care luptă pentru drepturile grupurilor marginalizate reprezintă puținele mecanisme care încearcă să mai echilibreze balanța. Dacă am urma modelul american și am elimina aceste inițiative, am semna practic un cec în alb pentru discriminare sistemică.
Să ne imaginăm o Românie în care fondurile pentru incluziune sunt tăiate, campaniile anti-discriminare sunt blocate, iar angajatorii nu mai sunt trași la răspundere pentru practicile lor. Pentru unele grupuri vulnerabile, asta ar însemna să rămână și mai departe de piața muncii, de educație și de oportunitățile economice. Un astfel de precedent ar putea duce și la o erodare accelerată a drepturilor, așa cum am văzut în Ungaria sau Polonia, unde guvernele conservatoare au început prin atacarea drepturilor LGBTQ+ și au continuat cu limitarea libertății presei și a societății civile.
Decizia lui Trump de a elimina DEI în SUA nu este doar o chestiune de politică internă, ci un semnal pentru toate mișcările de dreapta din lume că pot împinge mai departe granițele conservatorismului cu valențe autoritare. România nu este imună la acest trend, mai ales într-un context în care discursul naționalist, populist și extremist prinde tot mai mult teren. Asta ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că, în absența unor politici de incluziune, nu meritul va decide cine reușește, ci aceleași privilegii care au dictat mereu regulile jocului.
